Faramitze

Asa as defini un om.

Un diamant. Un diamant spart in mii de bucatele, unele pierdute, altele imprumutate; unele mai mici, altele mai mari; unele colorate in culori vii, altele in nuante de gri.
Scopul vietii este refacerea acelui diamant. Dragostea cica ar fi un asemenea leac. Am auzit odata cum ca au fost doi oameni fericiti, sot si sotie, ce au trait toata viata lor multumiti sa fie unul cu celalalt. Am ramas mut de uimire. Inca nu-mi vine sa cred. Nu pot sa cred. Cred in faptul ca doi oameni pot fi compatibili, dar doar pana la un anumit grad. In orice relatie, indiferent daca este intre iubit si iubita sau intre doi pasageri ce impart aceeasi banca in autobuz, sau intre un client si casierita, fiecare incearca sa-l manipuleze, sa-l schimbe pe celalalt astfel incat sa i se conformeze regulilor lui, caci, la urma urmelor, fiecare incearca sa-si faca viata proprie mai usoara. Un om, ca orice animal, pentru a putea supravietui intr-un loc trebuie sa i se adapteze, si de aceea ori transforma acel spatiu, ori se transforma pe el insusi pentru a se integra acelui spatiu.

In ziua de astazi, spatiul de miscare, universul lui social este mic, indiferent de cata libertate de miscare ar parea ca are, dar, oricat de mic ar fi, acele bucatele de diamant care-l definesc sunt presarate in fiecare coltisor, astfel incat persoana respectiva sa se poata regasi.

Spuneam ca scopul e de a le strange pe toate, nu de a le imprastia. Da, nu am gresit. Dar, nu trebuie uitat faptul ca omul este o fiinta sociala si este nevoit sa interactioneze cu semenii lui, si astfel sa "piarda" firmituri de diamant. Ce se poate intampla este ca aceste firmituri sa acumuleze si alte firmituri, intamplari, evenimente, vorbe, sau sa se piarda de tot. Atunci cand acestea se pierd nu mai pot fi recuperate, si acel diamant initial nu mai poate fi niciodata reintregit. Si totusi, omul nu va duce niciodata lipsa bucatelelor deoarece, ca o fiinta complexa ce este, are o foarte mare cantitate de asemenea bucatele.

Asadar, scopul omului este de a strange cat mai multe firmituri de diamant, nu pe toate. O relatie de dragoste puternica intre un barbat si o femeie poate acumula mai multe asemenea firmituri, dar eu cred ca nu poate fi niciodata suficienta, caci omul, ca fiinta rationala, nu poate fi redus doar la sentiment, si chiar mai rau, la fizic.

Fiecare gand, fiecare actiune a unui om consuma o bucatica de diamant, caci acest diamant este fiinta umana, vointa, dar si simtirea omului, si fiecare actiune, gand pe care om il are implica sacrificarea unei stari mentale.

Conform logicii actuale, imaginea la care ajung este cea a drumului presarat cu firmituri de paine din povestea lui Hansel si Grettel, impresia pe care o am e ca pentru a avea o viata reusita si fericita trebuie sa presari acele bucatele de diamant si apoi sa le culegi una cate una pentru a-l reintregi.

Un om este un conflict permanent intre diversele directii presarate cu firmituri de diamante. Un om tanar isi explica pofta de viata prin faptul ca are inca mare parte din diamant si incearca sa-l presare prin toate partile, in timp ce un om batran are din ce in ce mai putine astfel ocazii, si doar mai incearca sa stranga ce mai poate gasi. Toata viata presaram si in acelasi timp strangem. Presaram prezenta noastra, culegem amintiri.

Pana la urma, tot ceea ce suntem este reprezentat de cum ne vad ceilalti. Un exemplu elocvent pentru asa ceva este un bastan gras, cu lantoaie de aur pe el, cu o gagica foarte tanara, imbracata foarte sumar si sexy. El este reprezentat de ea prin faptul ca el vrea sa atraga privirile, vrea sa demonstreze ca are cu ce, si de aceea, deoarece fizicul lui nu-i permite, si nici manierele, isi "trage" o fatada in persoana ei. Felul lui de a fi se oglindeste in felul ei de a arata. In acelasi timp, felul ei de a fi se oglindeste in felul lui de a arata: ea vrea sa fie bogata si atat. Poate nu vei fi de acord cu mine asupra acestui exemplu, draga cititorule, dar asta se datoreaza doar faptului ca nu am reusit sa ma exprim suficient de bine.

Iti urez o liniste adanca,
Al tau.