cel mai mare mister

Cel mai mare mister al vietii este: intrebarea "de ce?". Imi place enorm de mult aceasta intrebare. Si mi se pare cel mai corect lucru care poate fi spus despre un obiect, un gand, o actiune. Cel mai interesant lucru e ca nu poti raspunde niciodata 100% corect la aceasta intrebare. Fiecare stiinta in felul ei incearca, matematica prin formule si logica, filozofia iar printr-un fel de logica, dar la nivel de limbaj, etc... Orisicat s-ar incerca, nu se poate raspunde perfect deoarece supozitiile de la care se pleaca intotdeauna nu sunt corecte, ci doar viabile in cadrul experimental, uzual, in care sunt folosite.

Puterea acestei intrebari, ceea ce imi place mie la ea, este faptul ca te face sa privesti orice altfel, sa incerci cumva sa strapungi limitele normalului, ale obijnuitului, chiar poate sa ajungi la esenta. Omul, prin definitia lui, este o persoana incapabila de perfectiune, corectitudine, dar care poate tinde la idealul de perfectiune. Nu spun ca a gandi numai cu aceasta intrebare este un mod de viata bun, ci , ca, ca si alte revelatii, si actiunea de a-ti pune aceasta intrebare in anumite situatii, poate sa schimbe modul de a gandi si a fi al unei fiinte. S-ar parea ca atunci cand vorbesc astfel nu ma pot opri sa ma gandesc la oamenii credinciosi, care in momentul unei nenorociri pun intrebarea "de ce?" divinitatii in care cred, in mod acuzator. Mi se pare incorect sa faci asa ceva, dar poate voi divaga pe aceasta tema pe alta pagina...
Nu, ce vreau sa spun (s-ar parea ca deja am un tic de exprimare, si anume de a incerca sa fiu prea explicit), este ca diferenta intre oameni de duzina, simpli si cei speciali, iluminati, inteligenti, descurcareti, cum vreti, este tocmai capacitatea aceasta speciala de a-si pune intrebarea "de ce?" atunci cand, participanti fiind la o anumita activitate, observa o neregula care nu corespunde felului lor de a vedea lucrurile, si, reactionand, produc o schimbare. Stiu ca nu se vede foarte clar influenta intrebarii, dar, de exemplu, luand un om care are obiceiul de a admira armonia din jurul lui, si apoi, care-si pune intrebarea "de ce?", urmatorul pas va fi sa devina preot, si deci om special. Un copil bun la invatatura, care ia o problema si o rezolva, plecand de la ceea ce a invatat din alte probleme, deci neavand acces anterioar la problema curenta, este un om inteligent, deoarece a avut capacitatea de a-si pune intrebarea corecta si apoi sa gaseasca raspunsul, in loc sa se multumeasca cu reproducerea cunostintelor invatate. Intrebarea "de ce?" l-a ajutat sa-si formeze algoritmul corect pe baza datelor acumulate. Un om de afaceri de succes, este bun in meseria lui deoarece a cunoscut cateva momente in care si-a pus intrebarea potrivita si a actionat pe masura, revolutionand sectorul in care a prestat ideea inovatoare.

Atatea exemple despre forta intrebarii mele preferate, si totusi nu am vorbit de ceea ce obtin eu pe urma ei. Aveam odata obiceiul de a construi lanturi logice construite cu intrebarea "de ce?" si apoi raspuns, caruia i se aplica din nou intrebarea, si apoi un nou raspuns, si tot asa. Era un joc distractiv si rasplata era pe masura. Intr-un anumit fel, cam asa functioneaza si mintea noastra cand face salturi de la o idee la alta, astfel incat, plecand de la un lucru, se ajunge la un altul fara absolut nici o legatura cu primul.

Dar, ce-mi place mie cel mai mult la aceasta intrebare este faptul ca pot descoperi lucruri noi in obiecte din jur, obiecte uzuale, care nu impresioneaza cu nimic la o prima privire.

Te-ai intrebat vreodata cum functioneaza un ceas?
Si...?