Nimic

Una dupa alta zilele trec. Idei vin, idei trec. Ciclic cumva. Am expirat toate ideile inovatoare pe care le aveam de spus, sau sunt prea plictisit sa inventez unele noi?

As putea rezuma experienta de pana acum in bloguit: am incercat sa fac o diferenta intre blog si jurnal, dar, inevitabil, nu am reusit. Fiecare lucru pe care l-am avut de spus a luat o tenta personala, intr-un fel asta fiind si scopul meu, dar, per total afectand "valoarea" foilor scrise de mine.

De ce trebuie sa dormim? O fi nevoia de vise? Oare o persoana mai visatoare doarme mai mult? Asta ar putea fi o ipoteza demna de logica mea. As putea aburi aceasta foaie virtuala cu aceasta idee, dar nu o voi face. Intrebarea nu are nici un sens asa cum este formulata, si, desi i s-ar putea gasi un raspuns, nu merita. In orice ziar gasesti 9 din 10 stiri care vorbesc despre experimente care se aseamana foarte mult cu aceasta idee: experimente stupide, dar care se vand, si care, cel mai rau, chiar sunt luate in considerare de oameni mai putin inteligenti. Asta si cu auzitul din vecini. Pentru ca un zvon sa devina zvon este suficient un numar de 3 persoane. Una care sa faca o greseala verbala astfel incat spusele sale sa poata fi interpretate, schimbate foarte putin de o a doua persoana intr-o fraza care nu este reala, dar care ar putea fi, si apoi transmisa mai departe la o a 3-a persoana. Din acest moment, chit ca a 3-a spune primei, zvonul devine o certitudine si nimic nu-l poate impiedica ca eventual sa devina chiar realitate.

Am fost provocat

A mai trecut o saptamana.

Momentul judecarii faptelor si rezultatelor a trecut. A mai ramas doar relaxarea si stresul pentru saptamana care urmeaza. Vor fi oare suficiente 2 zile pentru a recupera si revigora organismul meu pentru a lua de la capat chinul si stresul fiecarei saptamani? Probabil ca nu.

Fiecare zi aduce o surpriza. Am invatat ca niciodata nu primesti ce te astepti, sau cel putin mie nu mi se intampla asa. Am invatat sau auzit, nu mai tin minte, odata, mai demult, ca e bine sa te gandesti, cand te trezesti dimineata, la niste lucruri placute pe care le vei face in timpul zilei, si atunci toate-ti vor merge mai bine. Am aplicat aceasta strategie, si am observat intr-adevar, ca te ajuta. Problema e ca, uneori regimul de viata in care traim in ziua de astazi, nu ne mai lasa timp nici macar sa gandim, tot timpul trebuie sa actionam. Imi aduc aminte cu placere, ca sa ma refer la ce vreau sa spun prin "gandim", de zilele din facultate cand, pentru o zi - doua, ma retrageam in singuratatea camerei mele si ma gandeam la cum sunt, ce fac, ce s-a mai intamplat cu mine, in jurul meu, cum m-am schimbat. Erau niste introspectii placute, cu ajutorul carora reuseam sa-mi redefinesc propriul eu. Iuresul de fiecare zi te ameteste, te face sa-ti pierzi identitatea, astfel incat fiecare ramane doar o impresie a ceea ce este, o cochilie goala, caci atunci cand un om inceteaza sa-si puna intrebari, inseamna ca nu mai este om, este doar un animal social, care este guvernat ori de instinctul social, ori de reflexele sociale. Cel mai elocvent exemplu este americanul de rand care, avand suficient confort, televizor, mancare la discretie, se multumeste sa vegeteze intr-o stare de perpetua lancezeala. Poate ca in general nu-i adevarat, dar lipsa provocarii pentru o minte este cea mai sigura otrava.

Uneori ma intreb cu uimire de ce sunt atati de multi oameni cu masini in oras. De ce se plimba si intr-un sens si in altul? Inteleg sa mearga intr-un anumit sens, caci acolo este serviciul, dar in sensul celalalt stiu prea bine ca nu sunt decat locuinte, deci nu au ce cauta acolo dimineata, caci de acolo pleaca. E cam acelasi lucru cu autobuzele, care ar trebui doar sa duca dimineata oamenii la serviciu, caci la intoarcere nu mai au pe cine sa ia. Stiu ca pare putin absurd, dar este extrem de ciudata aceasta forfota matinala a tuturor oamenilor care merg la serviciu. De ce? Care-i scopul? Banii. Siguranta. Viitorul. Dar ce inseamna acestea? De ce sa incerci in fiecare zi sa ajungi la sfarsitul ei?

Astfel, plecand de la intrebarea mea preferata ajung in sfarsit la scopul foii de astazi: "ce vine dupa sfarsitul zilelor?".

Interesanta intrebare. Dar mai interesant ce presupune aceasta intrebare: te nasti ca sa mori. Un lucru cert. Mori. Incet, dar sigur. Si atunci, care mai este rostul de a trai? De ce aceea animatie matinala doar ca la sfarsit sa dispari fara a lasa nimic, ci doar niste amintiri in mintea unor semeni de ai tai? Cata importanta poate avea o existenta, de vreme ce un om este atat de neinsemnat fata de numarul total de oameni din lume, care la randul ei, aceasta planeta pe care traim, este insignifianta in comparatie cu universul. Si atunci, revin, si intreb din nou: "cum e dupa moarte?". Sunt credinte, fiecare sustine o varianta, nu putem sti sigur pana nu vom incerca cu propriile noastre forte.

Oricum, ce vreau sa spun e ca, inainte de toate, intrebarea este nepotrivita. Exista atatea lucruri neintelese in lumea asta, incat ce urmeaza dupa ea este momentan neesential. Si nu o zic doar eu, o sistine forfota, explozia de viata a oamenilor din jur, care nu se opresc sa-mi spuna: "Eu cred ca dupa ce mor am sa..." ci trec pe langa mine, nebagandu-ma in seama, caci sunt preocupati de acum, de momoment, de ce vor manca la pranz, cum isi vor minti seful, etc.

O societate in care existenta de dupa moarte ar fi scopul, cred ca ar fi alcatuita din oameni linistiti, contemplativi, rabdatori, dezinteresati, caci ceea ce-i preocupa nu are legatura cu ce-i inconjoara.

Stiu ca nu am raspuns la intrebare, dar am sa o fac, caci trebuie sa recunosc, este o intrebare care ma preocupa.

blanc

Povesteam de flacarui ceva mai devreme... sau de diamante... cred ca revin asupra aceleasi idei, alta imbracaminte/viziune. Cred ca era vorba de nishte legaturi. Eu am impresia ca intre oricare oameni exista niste fire nevazute, si totusi imaginabile. Le poti da ce culori vrei: albastru, rosu, etc, mai groase, mai subtiri. Imi place sa ma gandesc la o retea de astfel de fire care conecteaza fiecare un om cu toate fiintele pe care le cunoaste. Mi s-a explicat o data ca cineva, fara un contact direct cu alta persoana, poate influenta comportamentul acelei persoane, si explicatia era data prin existenta unei auri, unei stari negative transmisa de la persoana la destinatar. Eu am acceptat explicatia caci cumva se incadreaza in ideea pe care vreau sa o sustin acum.

Daca ar fi sa sustin logic declaratia de mai sus, as zice ceva de genu: subiectul nostru, persoana in cauza, este influentata de o alta persoana, agentul provocator, dar nu prin actiune directa. In momentul unei interactiuni anterioare, sau set de interactiuni, fiecare persoana a invatat/incadrat cealalta persoana intr-un set de reguli, care, din punctul fiecareia de vedere, exprima comportamentul detectat. De pe urma acestui comportament subiectul va fi influentat de agent prin faptul ca orice actiune a primului este influentat de setul de reguli strain, care reprezinta o imagine a agentului, reprezentarea locala a agentului. E ca si cum parintii ar lasa acasa copilului cate o copie a fiecaruia in persoana unor programe pe calculator, care, atunci cand copilul incearca sa faca ceva pe calculator, vrea sa se joace sau sa viziteze niste pagini web, incep sa-l dojeneasca sau sa-l incurajeze, in cazul in care se apuca de teme. Asadar, copilul este in continuare influentat de parintii lui, desi acestia nu mai interactioneaza cu el, copiile lor fiind doar niste proiectii mentale in capul copilului in ultima instanta.

Prin urmare, se obtine ca un om este influentat de o alta persoana fara a interactiona, dar in limita unui spectru de actiuni care ar avea legatura cu impresia construita de prima persoana despre a doua.

Asta din punct de vedere logic. Dar, impresia mea este ca exista ceva in oameni care permite intr-un fel o legatura extra-senzoriala. Un fel de intuitie. Pot explica aceasta intuitie pe baza subconstientului care este un mecanism neaflat sub controlul fiecaruia, dar care produce rezultate care satisfac niste intrebari puse la nivel constient. Consider ca acest subconstient detine o putere/capacitate computationala mai puternica si poate face niste deductii/observatii mai patrunzatoare decat cele de la nivelul constient, si atunci poate introduce niste parametrii care par la o prima privire aleatori, extra-senzorial, si care influenteaza comportamentul intr-un mod ce ar putea fi calificat ca influenta din partea altei persoane. Asadar, acum as putea reduce aceasta influenta la un joc al intamplarii.

Cert e ca ideea firelor este o idee care inca sta in picioare, din lipsa de prea putine argumente impotriva.
Ar mai fi ceva de spus...

Flacara vietii

Orice om este ca o flacara. Straluceste mai tare si mai puternic, si incalzeste inimile mai multor oameni din jur, sau straluceste mai putin, incalzeste mai putin, si ramane doar o umbra in amintirea celor din jur. Urasc din tot sufletul aceasta a doua categorie de oameni. Nu sunt de acord cu felul lor de a fi. Traiesti pentru a influenta cu ceva pe cei din jur, nu-i lasa sa ramana nepasatori la flacara ta. Adevarul e ca, o flacara mai plapanda, mai mica, tine mai mult timp, daca o tii intre palme cu grija si rabdare, in timp ce o flacara puternica tine mai putina vreme, si nu te incalzeste doar pe tine, ci si pe cei din jur. Unii aprecieaza in viata un tip, altii celalalt tip. Eu prefer primul tip dintr-un motiv foarte simplu: fiecare s-a nascut unde s-a nascut, intamplator sau nu, desi se putea naste in cu totul alta parte, si viata l-a dus pe o anumita cale, voita sau dirijata de altii, asadar, de ce sa negi ceea ce te inconjoara in loc sa profiti la maxim de oamenii din jur, sa-i cunosti, sa te cunoasca, sa iteractionezi cu ei.

Fiinta cea mai inzestrata este omul, si tu sa alegi ca tocmai pe aceasta sa o ignori din cate lucruri poti ignora in viata??? NU. EU am ales altfel, o alegere pe care am facut-o acum ceva timp: unde ma aflu la un moment dat ma aflu pentru ca asa s-a intamplat si asa trebuia sa se intample (vezi o foaie viitoare despre soarta... :D), deci, cel mai bine ar fi sa profit la maxim de situatie si sa vad pe cine am in jurul meu. Nu vreau sa oblig pe nimeni la un efort deosebit, dar incerc, daca pot sa ma apropii de cineva, si ma accepta, si exista compatibilitate, ma bucur enorm si cred ca din asa ceva, toate partile ies castigate, cel putin ca experienta de viata si amintiri.

Mie imi este foarte usor sa ma imprietenesc cu cineva, dar o relatie pentru a reusi trebuie sa existe bunavointa si placere din partea ambelor tabere, asa ca, eu pot incerca o vreme, apoi imi pierd interesul si pot ignora aceea flacarutza care prefera doar sa faca umbra, plecand in cautarea unor flacari mai puternice, si de la care ma pot alege cu ceva, amintiri, etc.

Poate m-am exprimat prea in dodii, dar nu-mi plac decat persoanele inteligente si care au ceva de exprimat. Daca alegi sa taci, te rog fa-o in afara razei mele vizuale.

Si acum, ca sa repar ce se mai poate repara, trebuie sa precizez o chestie: stiu ca pana la urma flacara fiecarei persoane va incalzi inima unei singure alte persoane, moment in care echilibrul este atins si aceea persoana este fericita. Dar, imi pare rau sa o spun, in viata, ca un animal social ce eshti, nu interactionezi cu un singur om. Nu stiu, pot fi pareri pro si contra, poate voi si citi cateva... oricum, scopul meu declarat este altul, nu de a afla care flacara-i mai buna...

Si, ca sa tin minte, iubesc bancurile cu blonde!

cel mai mare mister

Cel mai mare mister al vietii este: intrebarea "de ce?". Imi place enorm de mult aceasta intrebare. Si mi se pare cel mai corect lucru care poate fi spus despre un obiect, un gand, o actiune. Cel mai interesant lucru e ca nu poti raspunde niciodata 100% corect la aceasta intrebare. Fiecare stiinta in felul ei incearca, matematica prin formule si logica, filozofia iar printr-un fel de logica, dar la nivel de limbaj, etc... Orisicat s-ar incerca, nu se poate raspunde perfect deoarece supozitiile de la care se pleaca intotdeauna nu sunt corecte, ci doar viabile in cadrul experimental, uzual, in care sunt folosite.

Puterea acestei intrebari, ceea ce imi place mie la ea, este faptul ca te face sa privesti orice altfel, sa incerci cumva sa strapungi limitele normalului, ale obijnuitului, chiar poate sa ajungi la esenta. Omul, prin definitia lui, este o persoana incapabila de perfectiune, corectitudine, dar care poate tinde la idealul de perfectiune. Nu spun ca a gandi numai cu aceasta intrebare este un mod de viata bun, ci , ca, ca si alte revelatii, si actiunea de a-ti pune aceasta intrebare in anumite situatii, poate sa schimbe modul de a gandi si a fi al unei fiinte. S-ar parea ca atunci cand vorbesc astfel nu ma pot opri sa ma gandesc la oamenii credinciosi, care in momentul unei nenorociri pun intrebarea "de ce?" divinitatii in care cred, in mod acuzator. Mi se pare incorect sa faci asa ceva, dar poate voi divaga pe aceasta tema pe alta pagina...
Nu, ce vreau sa spun (s-ar parea ca deja am un tic de exprimare, si anume de a incerca sa fiu prea explicit), este ca diferenta intre oameni de duzina, simpli si cei speciali, iluminati, inteligenti, descurcareti, cum vreti, este tocmai capacitatea aceasta speciala de a-si pune intrebarea "de ce?" atunci cand, participanti fiind la o anumita activitate, observa o neregula care nu corespunde felului lor de a vedea lucrurile, si, reactionand, produc o schimbare. Stiu ca nu se vede foarte clar influenta intrebarii, dar, de exemplu, luand un om care are obiceiul de a admira armonia din jurul lui, si apoi, care-si pune intrebarea "de ce?", urmatorul pas va fi sa devina preot, si deci om special. Un copil bun la invatatura, care ia o problema si o rezolva, plecand de la ceea ce a invatat din alte probleme, deci neavand acces anterioar la problema curenta, este un om inteligent, deoarece a avut capacitatea de a-si pune intrebarea corecta si apoi sa gaseasca raspunsul, in loc sa se multumeasca cu reproducerea cunostintelor invatate. Intrebarea "de ce?" l-a ajutat sa-si formeze algoritmul corect pe baza datelor acumulate. Un om de afaceri de succes, este bun in meseria lui deoarece a cunoscut cateva momente in care si-a pus intrebarea potrivita si a actionat pe masura, revolutionand sectorul in care a prestat ideea inovatoare.

Atatea exemple despre forta intrebarii mele preferate, si totusi nu am vorbit de ceea ce obtin eu pe urma ei. Aveam odata obiceiul de a construi lanturi logice construite cu intrebarea "de ce?" si apoi raspuns, caruia i se aplica din nou intrebarea, si apoi un nou raspuns, si tot asa. Era un joc distractiv si rasplata era pe masura. Intr-un anumit fel, cam asa functioneaza si mintea noastra cand face salturi de la o idee la alta, astfel incat, plecand de la un lucru, se ajunge la un altul fara absolut nici o legatura cu primul.

Dar, ce-mi place mie cel mai mult la aceasta intrebare este faptul ca pot descoperi lucruri noi in obiecte din jur, obiecte uzuale, care nu impresioneaza cu nimic la o prima privire.

Te-ai intrebat vreodata cum functioneaza un ceas?
Si...?

Ce i-as arde de i-as prinde

Ah.

Era sa nu am despre ce sa scriu... bine ca am fost salvat in ultimul moment.

Astazi voi vorbi tot despre politica, si anume: URASC prefacutii, parvenitii, prostii! Este cel mai urat de mine tip de oameni: cei care se lauda cu mai mult decat pot face. Intr-un fel, si eu intru in aceasta categorie, dar, doar intr-un anumit fel... Oricum, revenind, daca ar fi sa discut despre alegerile pentru conducerea ligii din facultate, pot spune sincer ca nu simpatizez nici un candidat. Nu ii displac in mod deosebit, chiar la unii am vazut ceva interesant in program, dar, nu stiu, modul lor de a-si face reclama aduce prea mult cu ce se vede pe strada, pentru stim noi cine... si, sincer, nu mai suport asa ceva si in facultate, institutia de invatamant, teoretic apolitica...

Al doilea punct impotriva unor anumiti candidati este capacitatea lor intelectuala. Eu sunt de parere ca pentru a fi capabil sa conduci o institutie de invatamant, trebuie sa dovedesti ca ai si creierul de a intelege ce se petrece acolo, asadar imi displac profund persoanele care se chinuie sa treaca prin facultate si apoi au pretentia de a fi candidati, si apoi poate viitori lideri...

Al treilea punct de spus se adreseaza scopului efectiv al ligii, care, de cand ma stiu student, nu mi-a adus mie nici un folos, nu m-a ajutat sa invat mai bine, nu m-a ajutat sa comunic mai usor cu profesorii, nu m-a ajutat cu vreo sponsorizare sau activitate, nimic. Nu mi se pare normal. De aceea, pot concluziona doar ca scopul acestei ligi este de a fi o fatada pentru alte tipuri de activitati: si anume de manipulare a maselor studentesti in anumite directii, comandate de cine plateste mai mult, cum, din pacate, am vazut la un moment dat intr-un filmuletz...

Dar, ca orice lucru aberant in Romania, si acesta trebuie sa se intample, si se va intampla, cu sau fara acordul meu. Sper doar sa fie mai bine, desi ma indoiesc profund cand ma gandesc din nou la anumiti candidati participanti...

Poate totusi voi afla si eu la un moment dat care-i scopul ligii...

Pana atunci le doresc candidatilor sa aprofundeze cat mai multa invatatura in facultate, caci doar de aia o fac.

M-am razgandit

Cateva lamuriri:

Ceea ce scriu aici este destinat in primul rand mie. Stiu ca peste cativa ani cand ma voi uita pe ceea ce am scris mi se va parea interesant ca am putut gandi asa ceva si imi voi aduce aminte cu placere de inocenta acestor momente. Asadar, principalul beneficiar al acestor scrieri voi fi eu. Sa nu ma intelegi gresit, tu, cel care citesti aceste randuri si nu eshti eu, esti binevenit (binenteles, cu invitatie ;)) sa citesti orice am scris, si, eventual, sa iti spui si parerea ta, dar, sa nu te astepti sa-ti raspund. Nu din cauza ca nu as aprecia ceea ce imi scrii, ci din simplul motiv ca vreau sa scriu ce stiu, nu sa stau sa analizez ce scriu. Ideile pe care le expun nu trebuie sa fie corecte, nici macar finalizate, sunt doar niste impresii, niste transpuneri ale unor momente traite in timpul zilei, care mi-au ramas cat de cat intiparite, si despre care imi place cumva sa ramana undeva. Asadar, te rog sa scrii, dar te rog in acelasi timp sa nu te astepti la un raspuns din partea mea, cel putin nu prea curand. Caci, vezi tu, sunt sanse mari sa-ti raspund, daca postezi ceva interesant, dar nu acum, ci mai incolo.

Motivul pentru care am ales acest sistem "public" de a-mi expune gandurile este, comparativ cu un jurnal intim, faptul ca ceea ce scriu aici trebuie sa aiba o anumita decenta si logica literara, care ma constrange sa pastrez un scop. Tot ceea ce scriu aici are o tenta personala, dar nu ca ceva ce as scrie intr-un jurnal. Sa scriu un jurnal mi-ar fi mult mai greu decat acest blog, deoarece acolo ar trebui sa gasesc cuvinte pentru a descrie trairi, in timp ce aici pot bate campii prin ipoteze. Nu mi-ar face placere sa-mi fie descoperit jurnalul intim, in timp ce, acest blog, prin natura lui, este din start public, deci la indemana oricui, si deci nu este un pericol pentru mine. Nu ca as avea multe de ascuns...

Si acum, istoria zilei de astazi: cheful.
Cheful este starea de spirit care ma face/motiveaza sa intreprind ceva. Din pacate, in ultimul timp ma ocoleste din ce in ce mai des. S-ar parea ca atinge si acest blog. Si somnul... Si prin urmare, nu voi mai scrie despre nimic.

...
Atatia oameni. Atatea povesti. Fiecare om are o poveste atat de frumoasa de spus. Incredibil cat de nepasatori putem fi fata de povestile lor. Stau si ma gandesc la o chestie. Exista un subiect despre care nu stiu nimic, dar stiu ca, pentru a ma documenta despre el imi trebuie doar 5 minute, si atunci imi dispare cheful de a mai face asa ceva. Singura concluzie la care ajung este ca este prea multa informatie. Omul este asaltat de prea multa informatie, si atunci este nevoit sa o filtreze. Spuneam ca mi-ar place sa invat toata viata. Este adevarat, dar cu dramul. In ziua de astazi s-a ajuns ca cantitatea de informatii sa fie mult mai mare ca capacitatea umana de retinere de-a lungul unei vieti. Imi imaginez cu placere cum in vremea anticilor, un om putea fi expert in toate domeniile stiintei precum si atlet desavarsit, deoarece setul de cunostinte din acea vreme era extrem de redus. Ma gandesc cu groaza cum ar fi ca cei care creeaza toata tehnologia de care am devenit dependenti sa dispara. Hm, ce vreau sa spun e ca e greu de crezut ca un om ar mai putea crea ceea ce se produce la nivelul unei corporatii intregi. Si aici ma refer la produsele electrice, care integreaza din ce in ce mai multa inteligenta, compusa din mii de componente gandite separat de mii de oameni. In acest moment, ceea ce mai putem percepe noi este doar un nivel foarte inalt de abstractizare, o poveste a ceea ce se intampla in realitate. Cred ca s-a ajuns deja sa se intample ca in fizica: nu se stie exact ce se intampla, dar se banuieste ca fenomenul este ... Sau cel putin, se va ajunge in curand... Si probabil astfel va aparea si inteligenta artificiala, din limita inteligentei umane.

Sa sustin aceasta argumentatie: orice calcul, privit de la o anumita scala, are o anumita precizie. In viata de zi cu zi, precizia este suficienta, de exemplu, nimeni nu va observa niciodata ca atunci cand merge cu autobuzul i se schimba dimensiunile fizice in directia deplasarii... Insa, cand se ajunge la o anumita scala, nivel la care s-a ajuns tehnologic, apar anumite inconsistente care strica modelul initial. Momentan aceste inconsistente sunt cuprinse intr-o marja de eroare, dar se va ajunge la un moment in care marja de eroare va trebui coborata si efecte necunoscute vor aparea. Stiu ca sunt extrem de vag, aici las libertatea celui care citeste sa-si imagineze ce vrea, si ce poate, deoarece ce zic este doar o ipoteza. Nu stiu ce va fi, am doar o banuiala, un sentiment.

Sa vedem, poate mi-a venit cheful ;)...

Si totusi

Imi este somn.
As vrea sa scriu, dar s-ar parea ca zana inspiratiei m-a parasit asta seara.

O impresie a zilei de astazi? TV-ul nu face bine la sanatate. Eu sunt revoltat de faptul ca, pentru a vedea un amarat de film de o ora jumate trebuie sa suport 1 ora de reclame. Mi se pare un abuz psihologic. Stiu ca e o prostie ce zic acum, dar acesta este doar un mic exemplu al indobitocirii treptate la care oamenii sunt supusi. Cum oare copiii din ziua de astazi sa nu invete mai degraba despre anumite personalitati ca Andreea Esca, Andreea Marin, etc..., decat despre... cine oare? Mai exista ceva?

Te uiti la reclame. Ce vezi? Oameni fericiti, oameni care arata perfect, oameni care au un confort evident peste medie... Si apoi ti se prezinta un anumit produs care se incadreaza perfect in acest peisaj.

Si realitatea omului care se uita la reclama este cu totul alta. Cel putin la noi, aici, in tara, discrepanta dintre ce se spune ca este si ce este de fapt, este foarte mare. Te uiti la omul de langa tine si nu-l vezi fericit, ci intotdeauna invidios pe vecinii lui, ingandurat de probleme, ingrijorat de ziua de maine.

Ma gandeam la o chestie... astazi am trecut pe langa un om, un batran. Il stiam cat de cat, mai demult obijnuiam sa-l salut. Am trecut o data pe langa el, cand ma duceam la cumparaturi. Batranul se clatina si gesticula foarte ciudat. M-am simtit putin ciudat sa trec indiferent pe langa el, si totusi am trecut. La intoarcere, iar am trecut pe langa el. Mai intai eram in spatele lui. M-am uitat la felul in care merge: se vedea clar ca sufera, caci la fiecare pas scotea un oftat, si, dupa doi-trei pasi, trebuia sa se sprijine de ceva. Si de data asta am trecut pe langa el fara sa fac nimic, fara sa-l intreb daca se simte bine sau daca are nevoie de ajutor. M-am simtit oribil. Si mi-am adus aminte caci totusi eu sunt tipul de om care uneori reactioneaza la anumite asemenea situatii speciale.

Eu cred ca foarte putini oameni ar fi reactionat sa-l ajute pe acel batran. Ceea ce este foarte trist. Suntem atat de prinsi in chinul nostru numit viata incat nu ne mai intereseaza cei din jur, ci doar binele nostru, mai ales al nostru, si poate al catorva apropiati. Nu mi se pare corect. Oamenii din ziua de astazi functioneaza ca o turma. Cand un semen este incoltit, nimeni nu reactioneaza. Acest lucru este valabil si pentru hotii din autobuze. Toti suntem invatati cum sa ne protejam sa nu fim furati, deci, implicit, sa acceptam pasivitatea de a fi furati, daca nu suntem atenti, in loc sa fim invatati cum putem reactiona in asemenea situatii pentru a ne apara sau pentru a-i apara pe cei din jur. Dupa cum o arata si filmele, toti asteapta ca din senin sa apara un erou care sa-i salveze (vezi Spiderman, Superman, etc...), ceeea e o prostie. Societatea ne invata sa fim pasivi. E dureros. Cand se intampla ceva pe langa tine, trebuie sa reactionezi, caci de aceea ai fost educat si ai vointa in tine, si mai ales respect.

Societatea este un sistem de reguli fixe. Indiferent de felul de a fi al omului, castigat la nastere, societatea il transforma intr-un om social, docil, de duzina prin prisma comportamentului. Fiecare om are un set de reguli stricte pe care le urmeaza, conform statutului social. Nu exista libertate.

Legat de libertate, un om nu vrea sa fie liber. Un om vrea sa fie controlat. Un foarte bun exemplu pentru asa ceva este armata, unde un om accepta de buna voie sa fie controlat, sa fie trimis la moarte pe baza unor principii, reguli care nu sunt ale lui, ci ale sistemului in care traieste. Si totusi, acel om este fericit. El isi exprima fericirea prin libertatea restransa permisa de lantul care-l strange intr-o anumita pozitie sociala, localizare fizica, etc...

E ciudat, dar orice om este liber, si totusi nu are voie sa-si paraseasca tara. Este liber sa se plimbe pe unde vrea, dar atata timp cat nu incearca sa intre intr-o casa care nu-i a lui, intr-un loc interzis, etc... Este liber sa fumeze, dar atata timp cat o face acolo unde trebuie. Este o prostie. Un om nu vrea libertate. Vrea doar un motiv. Un motiv sa traiasca. O scuza. Iar daca se ofera cineva sa-l indrume, sa-l oblige sa faca ceva, este cu atat mai multumit. Stiu ca vei zice ca aici nu eshti de acord cu mine, dar trebuie cu totii sa recunoastem ca nu suntem originali in nimic din ce facem. Tot ce facem este copie: copie dupa altii, copie dupa natura, copie dupa orice. Nimic nu este original. Totul este obtinut prin observarea si intelegerea partiala a regulilor naturii.

Traim intr-un loc pe care nu-l intelegem. Ne-am creat propriul nostru set de reguli (societatea), ignorand cel deja existent (natura).

Literatura intotdeauna a fost domeniul de avangarda in privinta viitorului omenirii. Va fi interesant daca anumite prevestiri sumbre se vor adeveri. Realitatea se schimba sub ochii nostri. Societatea umana nu se poate lauda ca are o istorie prea indelungata fata de alte structuri ale naturii.

Ma opresc caci sunt tentat de a pune intrebari cu "oare?". Inca nu e cazul. Cert e ca societatea este cea care ne permite sa traim, fara ea am fi niste salbatici cu singurul scop de a supravietui de la o zi la alta. Asa macar, eu cel putin, imi pot permite sa imi port gandul departe in nori.

Iti doresc un soare calduros.

Faramitze

Asa as defini un om.

Un diamant. Un diamant spart in mii de bucatele, unele pierdute, altele imprumutate; unele mai mici, altele mai mari; unele colorate in culori vii, altele in nuante de gri.
Scopul vietii este refacerea acelui diamant. Dragostea cica ar fi un asemenea leac. Am auzit odata cum ca au fost doi oameni fericiti, sot si sotie, ce au trait toata viata lor multumiti sa fie unul cu celalalt. Am ramas mut de uimire. Inca nu-mi vine sa cred. Nu pot sa cred. Cred in faptul ca doi oameni pot fi compatibili, dar doar pana la un anumit grad. In orice relatie, indiferent daca este intre iubit si iubita sau intre doi pasageri ce impart aceeasi banca in autobuz, sau intre un client si casierita, fiecare incearca sa-l manipuleze, sa-l schimbe pe celalalt astfel incat sa i se conformeze regulilor lui, caci, la urma urmelor, fiecare incearca sa-si faca viata proprie mai usoara. Un om, ca orice animal, pentru a putea supravietui intr-un loc trebuie sa i se adapteze, si de aceea ori transforma acel spatiu, ori se transforma pe el insusi pentru a se integra acelui spatiu.

In ziua de astazi, spatiul de miscare, universul lui social este mic, indiferent de cata libertate de miscare ar parea ca are, dar, oricat de mic ar fi, acele bucatele de diamant care-l definesc sunt presarate in fiecare coltisor, astfel incat persoana respectiva sa se poata regasi.

Spuneam ca scopul e de a le strange pe toate, nu de a le imprastia. Da, nu am gresit. Dar, nu trebuie uitat faptul ca omul este o fiinta sociala si este nevoit sa interactioneze cu semenii lui, si astfel sa "piarda" firmituri de diamant. Ce se poate intampla este ca aceste firmituri sa acumuleze si alte firmituri, intamplari, evenimente, vorbe, sau sa se piarda de tot. Atunci cand acestea se pierd nu mai pot fi recuperate, si acel diamant initial nu mai poate fi niciodata reintregit. Si totusi, omul nu va duce niciodata lipsa bucatelelor deoarece, ca o fiinta complexa ce este, are o foarte mare cantitate de asemenea bucatele.

Asadar, scopul omului este de a strange cat mai multe firmituri de diamant, nu pe toate. O relatie de dragoste puternica intre un barbat si o femeie poate acumula mai multe asemenea firmituri, dar eu cred ca nu poate fi niciodata suficienta, caci omul, ca fiinta rationala, nu poate fi redus doar la sentiment, si chiar mai rau, la fizic.

Fiecare gand, fiecare actiune a unui om consuma o bucatica de diamant, caci acest diamant este fiinta umana, vointa, dar si simtirea omului, si fiecare actiune, gand pe care om il are implica sacrificarea unei stari mentale.

Conform logicii actuale, imaginea la care ajung este cea a drumului presarat cu firmituri de paine din povestea lui Hansel si Grettel, impresia pe care o am e ca pentru a avea o viata reusita si fericita trebuie sa presari acele bucatele de diamant si apoi sa le culegi una cate una pentru a-l reintregi.

Un om este un conflict permanent intre diversele directii presarate cu firmituri de diamante. Un om tanar isi explica pofta de viata prin faptul ca are inca mare parte din diamant si incearca sa-l presare prin toate partile, in timp ce un om batran are din ce in ce mai putine astfel ocazii, si doar mai incearca sa stranga ce mai poate gasi. Toata viata presaram si in acelasi timp strangem. Presaram prezenta noastra, culegem amintiri.

Pana la urma, tot ceea ce suntem este reprezentat de cum ne vad ceilalti. Un exemplu elocvent pentru asa ceva este un bastan gras, cu lantoaie de aur pe el, cu o gagica foarte tanara, imbracata foarte sumar si sexy. El este reprezentat de ea prin faptul ca el vrea sa atraga privirile, vrea sa demonstreze ca are cu ce, si de aceea, deoarece fizicul lui nu-i permite, si nici manierele, isi "trage" o fatada in persoana ei. Felul lui de a fi se oglindeste in felul ei de a arata. In acelasi timp, felul ei de a fi se oglindeste in felul lui de a arata: ea vrea sa fie bogata si atat. Poate nu vei fi de acord cu mine asupra acestui exemplu, draga cititorule, dar asta se datoreaza doar faptului ca nu am reusit sa ma exprim suficient de bine.

Iti urez o liniste adanca,
Al tau.

Vor veni zile mai bune

Nu e corect. S-a ajuns ca pregatirile pentru joc sa fie mai importante ca jocul in sine. Jocul este mijlocul prin care fiecare personaj implicat isi poate masca activitatile, scopurile. Jocul in sine nu mai are valoare, nu mai are semnificatie.
Daca e sa dau un exemplu concret, cel mai simplu ar fi sa ma refer la un meci de fotbal: i se face reclama, toata lumea se pregateste pentru el, se fac pronosticuri, calcule, se dau deja premii, bonificatii, se considera deja castigat, ignorandu-se total "realitatea de pe teren". Dupa cele 105 minute de rigoare, toti se acuza unii pe altii de cauza esecului, se cauta solutii teoretice noi, ignorandu-se total scopul fotbalului: acela de a vedea doua echipe care practica un joc frumos, cu daruire, fara importanta scorului.

Asta-i si situatia in alegerile din ziua de astazi de la noi. Nimeni nu ofera nimic pentru viitor, doar se lauda cu asa zise realizari, sau arunca cu noroi in adversari. Nu e normal ce se intampla. Scopul alegerilor nu este de a gasi cu tot dinadinsul partile cele mai urate din oameni, de a scoate la iveala scarba alegatorilor, ci de a decide unul dintre cei mai buni conducatori care sa duca tara spre prosperitate. Stiu ca suna ceausist; oricum, situatia actuala tot intr-o extrema a denaturat, in extrema opusa spuselor mele: mijloacele au devenit scop, iar scopul paravan pentru ele. Eu as vrea sa votez un om onest, care sa vrea sa faca ceva pentru ca-i pasa de cei din jur, nu de banii lor. Competitia nu ar trebui sa fie de forma: vezi ca ala-i mai rau, asa ca alege-ma pe mine, caci asta inseamna de fapt ca nu avem nici o optiune.

Merg la vot pentru a-mi spune o parere: parerea mea nu conteaza. Nu simt nimic cand pun stampila, nici macar nu cunosc numele pe care pun stampila. Si nu cred ca-i din vina mea.

Tu si eu

Salut.

S-ar parea ca nu mai scriu doar pentru mine, ci si pentru tine.
Acum ca ai inteles ca ma adresez tie, iti spun din nou: Salut!

Dupa doar 2 posturi, deja am strans si critici si laude. Interesant, ce pot spune. Sta in natura umana. A rezultat atat elan cat si sictir. Aveam de gand sa fac un mic pamflet, dar m-am razgandit.

Asadar, draga tu, cititor virtual care-ai poposit aici, poftit sau nepoftit, hai sa-ti spun si astazi ceva, cum probabil eu ma astept sa-ti spun.

O moneda are 2 fete. Este natura monezii. Nu poti avea o singura fata, sau mai multe, nu stau sa explic de ce, doar crede-ma pe cuvant. Asa-i cu orice lucru, inclusiv natura umana. O caracteristica a omului. Interesant. Transpusa in orice-l inconjoara. Dualitate. Oriunde. In orice poate intra in perceptia umana: fizic sau psihic. Un exemplu fizic poate fi partea stanga si partea dreapta a unui om. Un exemplu psihic poate fi definitia binelui si a raului. Un om categoriseste orice ca putand face parte din 2 categorii, care sunt diferite dar impreuna fac un tot. Acest mod de a gandi este profund inradacinat in fiecare dintre noi. Asa ca ar fi fost normal, conform acestei logici, sa te clasific, draga tu, ca facand parte dintr-una din cele 2 categorii posibile de cititori ai blogului meu: invitat sau neinvitat de mine. Aveam de gand sa spun o vorba frumoasa de duh daca-ai fi fost invitat, si o subtila fraza sarcastica daca ai fi fost neinvitat, dar ce sens ar mai avea, de vreme ce oricum nu conteaza, de vreme ce orice categorisire realizabila de natura umana, este, prin originile sale, subiectiva, si deci, susceptibila greselii... (aici parca citez din cineva).

Cert e ca sunt incapatanat, si ca oricum, sa umplu niste biti undeva exista o infinit de mica sansa sa afecteze/deranjeze pe cineva peste ani de acum incolo.

Si ca sa nu fi ocupat timpul tau degeaba uite o cugetare cu sens:
diferenta dintre un conducator si un erou?
amandoi sunt oameni populari, de preferinta barbati, dar mai putin important, deci, care se bucura de mult succes si de aprecierea foarte multor semeni, si care raman multa vreme in memoria acestora. Si totusi, exista o diferenta fundamentala intre ei:
un conducator se defineste prin protejarea oamenilor din jurul lui, in timp ce un erou se defineste prin disparitia oamenilor din jurul lui.
Poate suna putin socant, sa fiu putin mai explicit: un erou, pentru a se remarca ca om deosebit, pentru a se ridica la rangul de erou, trebuie sa reuseasca acolo unde ceilalti esueaza, unde toti ceilalti semeni dispar, cedeaza, si el reuseste; in timp ce un conducator se remarca tocmai prin capacitatea de a aduna mai multi oameni in jurul lui si de a-i coordona catre anumite realizari.
Amandoua tipurile de oameni raman in istorie, aduc contributii valoroase comunitatii, dar sunt pentru totdeauna incompatibile intre ele. Si astfel ma intorc la punctul de plecare al discutiei de astazi: dualitatea.

Cat despre tine,
sper sa...

Un joc

Prima impresie: tocmai am pornit jocul. Imi place. Am cercetat mai intai butonasele din staga, de Credits si nu mai stiu ce si mi-a placut: apare foarte des numele autorului, dar si al apropiatilor, asa-zisii colaboratori.
Acu mi-a aparut ecranul de intro si tre sa-l citesc, parca e cam lung... sa vedem, oricum jocul pare de strategie, deci poate am sa-l joc.
Era sa uit: merge Alt-Tab, ceea ce e o chestie foarte buna (testez in Xp)
....dupa 1 minut...
Mishto design
....dupa alte 2 minute...
gata, am rulat 2 turnuri (am vazut deja cam cum se joaca in sesiuni anterioare ale creatorului...)si m-am dus sa atac. Ciudat, nu stiu exact ce atac. Nu am observat nici o notificare despre orasul pe care-l atac, sau sa apara cumva scos in evidenta, inainte de a semna ordinul de executare, care-mi dau eu seama ca este un end turn mai shmecher... sa vedem, acu ma pregatesc sa pun soldateii sa se bata.Flickaresc cam ciudat pozele de "Start battle" si "Quick result", precum si "Close". Da de ce oare, dupa incheierea bataliei mai am butonul de "Start battle"?... poate sunt un pic cam carcotas totusi.
AU. Am aflat de ce: chiar mai pot da click o data. Si se bat din nou, uitand de loviturile anterioare. Oare este un comportament normal?
Un mic bug: cand am dat pentru a 2-a oara si a 3-a oara click pe "Start battle" dupa incheierea bataliei nu mi-a mai zis "Battle won", decat dupa ce am facut un alt-tab si s-a pus o alta fereastra peste loc si apoi am revenit la joc, deci pe undeva se uita un refresh...
...dupa alte 3 minute...
am mai dat cateva turnuri, m-au atacat dar am supravietuit... am mai crescut armata dar am vazut ca nu mai pot ataca.. fie, cred ca e timpul sa mai cresc populatia. Nu inteleg exact ce-i cu semnul plus si minus asociat optiunilor din dreapta si ce-i cu "single click" si "double click". Hmm
...dupa alte 5 minute...
Hmm indeed. M-am prins cum vad cand e selectat un oras/tara: imi arata jos de tot cum ca tre sa dau click. Sa zicem. Ce nu inteleg acum e de ce, dupa ce eu am fost atacat, si am raspuns si eu cu un atac, si inamicul am vazut ca nu are armata, si deci am castigat batalia, nu se intampla nimic cu orasele respectivului? Nu cuceresc nimic? Sa vedem...
...dupa cateva secunde...
interesant.. unii s-au facut x fara sa le fac eu nimic, cred. Da astia pe care i-am tot atacat pana la urma au cedat si s-au facut x-ulet. Cred ca au murit. Cred ca ma asteptam la ceva mai cu trambite (ziarul l-am oprit)
....
am atacat si pe ultimii: de ce oare am buton de close daca nu pot iesi?
...
mda. cred ca am iesit pe locul doi... nu prea mi-a fost foarte clar mesajul de final, dar asta cred
....
sa zicem ca aici au fost niste comentarii suplimentare. sa zicem. acum nu mai sunt...

Cred ca e suficient pentru astazi. E simpaticutz, nu foarte complex as zice.
Cred ca am stat cam o ora pe el ;).

Sa ard una ca sa fie

Recunosc. Poate e prea devreme, dar recunosc.

De multe ori m-am intrebat care-ar trebui sa fie scopul in viata.. al fiecaruia. Oricaruia m-a ascultat m-am grabit sa-i spun acest secret al meu, asa ca nu ma feresc sa-l pun si pe aceasta hartie virtuala, macar sa-l afle toti: scopul meu, dorinta mea, ceea ce vreau eu, sa fac in viata este sa invat cat mai mult. Exista enorm de multe mistere in viata de zi cu zi, in jurul nostru, vizibile si invizibile, care de abia asteapta sa fie descoperite, gandite. Exista enorm de multe cunostinte acumulate in oamenii de langa tine, in obiectele, lucrurile la indemana ta. Ma refer aici la carti in primul rand. S-au scris de-a lungul timpului muuulte carti, printre care unele sunt recunoscute ca exceptionale. Nu am apucat inca sa le citesc pe toate. Dar vreau.

Cel putin aici am observat ca nu prea, nu prea sunt pe aceeasi unda cu marea majoritate a oamenilor din jurul meu.

Am o intrebare: ce oare o fi dincolo de nori? Nu am fost niciodata. Stiu ce mi-ai spune, draga cititor electronic, ca tu ai fost si ai vazut stele... atunci eu vin si te intreb ce sunt stelele? Stiu ce-mi vei spune, niste sfere "de foc"... Eu te intreb: de unde stii? Stiu ce-mi vei spune: manualele de fizica, emisiunile de pe Discovery, articolele de pe net, satelitii, sondele... Eu te intreb: ce informatii iti ofera toate aceste mijoace? Doar informatii in formatul perceptibil si interpretabil de tine. Si atunci, cat de mult poti intelege ce este dincolo de nori? Si nu vorbesc doar la nivel perceptibil, fizic, ci ce inseamna spatiul de dincolo de nori. Sa ma exprim mai simplu: ce forma are, si, mai important, de ce? De ce are o anumita forma? De ce trebuie sa aiba o anumita forma? De ce trebuie? ... asa ca pana la urma ajung la vestita si mult prea uzata intrebare: "A fi sau a nu fi?..." Oricum, eu as vrea sa aflu. Stiu ca nu am prea mari sanse sa stiu vreodata, dar voi incerca sa invat, sa ma gandesc si sa aflu.

Cred ca asta ar fi crezul meu.

Pana data viitoare cel putin.

Prima oara

Ce pot spune? Interesanta si inventia asta... sa vada/citeasca toti ceea ce imi trece mie prin cap in degete si apoi in actiuni mecanice asupra tastaturii care se transforma in semnale electrice interpretate de o uzina monstruoasa in care este un adevarat miracol faptul ca semnalele initiale nu se pierd desi sufera multe transformari, pentru ca intr-un final, undeva, departe, cineva sa stie ca eu am scris si apoi sa poata arata altora ce am scris, indiferent si independent de mine...
Ce pot spune? Interesanta inventie...