Crezi in Dumnezeu?

Exista? Conteaza?

Credinta este nevoia de a fi ajutat. Cand prietenii, familia, iubitul, iubita nu-ti sunt suficienti pentru a-ti cunoaste si alina chinul interior, la cine apelezi? Trebuie sa gasesti un sprijin extern suficient de puternic inca sa poti pune povara in bratele acestuia. Astfel se naste credinta: "roaga-te si vei fi ascultat, dorintele ti se vor indeplini." Pentru unii e un mod usor de a castiga in viata: ne rugam la bunul Dumnezeu si ne va ajuta El.

Totusi, credinta nu se rezuma doar la atat, cel putin nu existenta lui Dumnezeu. Ca exista sau nu, nu putem testa, ce conteaza totusi este altceva. Daca Ii accepti existenta, atunci scopul tau in viata nu este doar de a crede, ci si de a evolua. Nu este ideea mea, am cules-o din mai multe parti, faptul ca viata nu este doar o lupta pentru supravietuire, cel putin pentru noi, oamenii, ci si incercarea de a deveni un om mai bun, mai intelept. Intelepciunea se poate obtine in mai multe moduri, de exemplu, o floarea care alege sa creasca dreapta, cu frunze verzi, de un verde crud, cu culori vii, aprinse in petale, este mai inteleapta ca alta care prefera sa stea abatuta, indoita in bataia vantului. Arta este modalitatea cea mai facila de a exprima intelepciune deoarece este cea mai expresiva, fata de stiintele exacte, sau alte activitati intelectuale. Credinta este un act intelectual: renuntarea la sine insusi este un act voit, care necesita multa cunoastere de sine si multa forta interioara.

Oricum, scopul postului nu este credinta, ci acceptarea de catre tine a existentei unei fiinte supreme. Daca accepti ca exista, accepti atunci ca si tu ai un rol, care nu poate fi decat sa devi mai bun, ceea ce nu poate insemna decat sa devi mai intelept. Intelepciunea este un lucru care se invata, se castiga, si care implicit inseamna schimbarea ta intelectuala. Asadar, sa ramai incastrat in anumite conceptii, sa nu accepti sa-ti schimbi anumite limite, sa nu te crezi in stare de anumite lucruri (atentie, nu orice prostie, gen bungijumpin, ci lucruri mai serioase) inseamna de fapt sa refuzi sa devi mai intelept, inseamna un regres. Daca crezi in Dumnezeu, crezi intr-o existenta dupa moarte, de orice fel, crezi intr-o contorizare a intelepciunii castigate de-a lungul vietii, si a intamplarilor traite. Insa conteaza si "ce-ar fi fost daca" pe acel raboj, caci acestea inseamna decizii ce ti-au marcat viata, pozitiv sau negativ. Uneori, poti avea si tu norocul sa remarci momentele care iti schimba existenta, care nu sunt neaparat legate de o anumita localizare geografica sau un anumit moment istoric, ci mai degraba de ceva intern, si acest lucru te poate ajuta sa accepti schimbarea. Existenta fiintei supreme inseamna dorinta de a evolua. Ateii se multumesc sa existe, sa muste din paine si sa-i simta gustul in gura in drum spre stomac. Credincios fiind, multumesti pentru existenta acestei paini, si pentru norocul ce ti s-a dat sa o mananci, caci stii ca totul are un scop, si intelegi ca existenta ta inca mai foloseste pe acest pamant, ca tu nu esti doar praf si apa, ci ca insemni sau vei insemna ceva pentru cei din jur. Multumirea iti aduce linistea pentru a infrunta zmucirea vietii de zi cu zi, precum si ca sa vezi mai departe de aceasta.

Aceasta este doar un monolog filozofic despre ce ar putea insemna existenta fiintei supreme. Realitatea este particulara fiecarei persoane. Subiectul este mult prea adanc si personal pentru a putea fi interpretat atat de usor. Credinta, in afara celei religioase, externa, compusa din obiceiuri si institutii bine cunoscute, este mai ales interna, principalul pilon al existentei unei persoane. Nu ma hazardez sa zic ca te cunosc ci doar sa-ti ofer un "ce-ar fi daca"...