TU esti fericit?

Mi-a cazut ca o caramida-n cap aceasta intrebare. Am raspuns spiritual pe moment, binenteles. Dar, nevoia m-a facut sa scriu un mail netrimis, citat mai jos:

Sal.

Imi pare rau ca te deranjez, nu sunt convins ca fac bine, dar nu pot
scapa de intrebarea ta: "Tu esti fericit?"
Motivul este nu problema de a fi fericit in sine, ci de ce mi-ai pus
aceasta intrebare. Intrebarea ta coroborata cu impresia lasata de
filmul la care am fost ma macina. Stiu ca suntem doar doi colegi, si
imi place acest lucru, dar nu pot sa ma abtin sa te intreb: "de ce?"
mi-ai pus aceasta intrebare.
Daca nu-ti cer prea mult, as dori un raspuns, nu vreau unul
telegrafic, scris la rece, ci, daca s-ar putea, vreau sa stiu ce ai
gandit in acel moment. Nu stiu, nu cred ca ma va ajuta raspunsul tau,
dar cel putin voi avea un punct de plecare.

Numai bine.

Reies intr-adevar multe lucruri personale din el, dar insuficiente ;).
Totusi, nu ma pot abtine sa-l comentez la rece, sau sa comentez pe langa el...
Si as incepe asa:

Cat de des tu te mai intrebi daca esti fericit? In caz ca nu stiai, TREBUIE sa te intrebi! Cand evaluezi rapid viata ta, daca-ti pui intrebarea, probabil vei concluziona ca esti fericit, binenteles ai mici necazuri, dar cine nu are, nu-i asa?
Nu-i asa?... Ai nevoie de o confirmare, de o sustinere.
Fericirea, prin definitia pe care o am eu din cresterea mea, reprezinta o stare euforica, cu o durata limitata. Asadar, prin definitie, nu este o stare permanenta. Si atunci, ce-ti ramane sa faci, acceptand ca recunoasterea simpla cu da sau nu a faptului ca esti fericit nu este o optiune?
Solutia: nefericit sau multumit, sau orice stare/situatie intre ele.
Trebuie sa mai aduc o precizare: cand pun intrebarea "Tu esti fericit?" nu ma refer la acum, sau de cand citesti aceste randuri, sau de cand ai mancat mic dejunul, sau... ci la o perioada care a inceput de la ultima schimbare majora din viata ta. Rar in viata unui om se intampla sa existe asemenea schimbari. Prin observatie pura, pot spune ca un om are tendinta de a-si cara mediul propriu si cunoscut de el, oriunde s-ar duce, oricat de exotic ar fi locul. Asadar, stai bine si te gandeste inainte de a raspunde, sau, mai ales, inainte de a incepe sa analizezi daca esti fericit, care ar fi ultima schimbare reala din viata ta.
Si acum sa revin asupra raspunsului. E simplu sa spui ca esti nefericit, e starea naturala a fiecarui om, cea mai simpla metoda de a-si explica si motiva existenta: "sunt nefericit, trebuie sa fac mai bine, sa fiu mai bun", sau "sunt nefericit, vreau sa fiu singur si ticalos". Remarca "vreau". Bun, deci 90% din oameni sunt nefericiti, este un adevar crud care ne motiveaza viata.
Starea de multumire. Multumit inseamna ca totul este in ordine acasa, totul este in ordine la serviciu, viata este pe drumul pe care ti l-ai imaginat, nu planeaza nici un nor, ce sa mai, toate merg bine, poate cu mici scartaieli ici si colo, dar nu ceva care sa nu poata trece intr-o zi, maxim o saptamana.
Ei bine, scopul meu cu aceste randuri, dupa aceasta introducere scurta, este de a demonstra ca tocmai starea aceasta de multumire este cea mai periculoasa. Deci, fericirea, in comparatie cu multumirea si nefericirea, trebuie sa retii, este doar un moment, de aceea nu intra in discutie. Multumirea aduce dupa sine disparitia problemelor, a nevoilor, deci si a dorintei de a imbunatati ceva in viata, a unei schimbari. O schimbare inseamna in primul rand contact cu alti oameni. Daca esti multumit, nu doresti sa cunosti persoane noi, care te pot influenta, chit ca la nivel constient poti da impresia de disponibilitate, nu doresti noi relatii, noi dependente , pana la urma, nu doresti sa stii ce gandesc ceilalti. Recunosc, asta este impresia mea: da, esti fericit! da, nu vrei sa stii cum de esti fericit! da, nu vrei sa-i asculti, nu poti sa-i intelegi pe cei din jur ci vrei ca doar ecourile tale sa se faca resimtite in vorbele lor.
Binenteles, nu esti de acord cu mine, asa ca voi folosi un exemplu: cand esti mic, nu nevoia personala dicteaza comportamentul tau, ci regulile generale ale jocului pe care le accepti fara sa comentezi, fara macar sa constientizezi optiunea. Adult fiind, totul este o optiune, in alegerea careia primeaza eul propriu. Relatiile le construiesti pe baza preferintelor personale, sau le ierarhizezi conform acestora. La fel si cu prioritatile. Un prieten este prieten in functie de ce ofera si de ce primeste. Copil fiind, existau doar parteneri de joc, care respectau aceleasi reguli ca si tine.

Cu impresia clara ca nu am lamurit nimic, ca am oferit un amalgam de cuvinte, inchei concluzionand ca de cele mai multe ori "fericirea" este considerata avand in vedere doar bunastarea proprie, nu si a celor din jur, desi persoanele din jur sunt pilonii acesteia.